Be a woman and do what you want

Răsună replica asta în mintea mea și acum, aproape 20 de ani mai târziu. „Be a woman and do what you want” e o replică primită undeva in my 20s, chiar la început, de la un tip care-mi explica cum să fiu „femeie” în timp ce era cu mâna sub tricoul meu, împotriva voinței mele. Până pe la 30 de ani nu am știut că am dreptul să spun „nu”. Poate din cauza situației inconfortabile în care mă aflam, nu știu, dar mi s-a întipărit inexplicabil în minte expresia pentru că, așa cum am descoperit mult mai târziu, acești bully (la fel ca și propaganda, ironic) au „talentul” de a rosti adevărul.

N-am înțeles atunci la ce s-a referit. Probabil dacă aș fi înțeles, i-aș fi scos mâna de sub tricou și aș fi plecat din locul în care mă ademenise cu promisiuni deșarte de „a mă ajuta să cresc” (altă parte proastă a creșterii cu un tată absent este că ai senzația că toată cunoașterea e în bărbați sau în exterior - ani de zile i-am însărcinat pe bărbații din viața mea cu responsabilitatea educației mele, dar asta o discuție pentru altă dată).

De unde să știu eu să „be a woman” în primul rând? Când tot ce am văzut acasă (și s-a scris în sistemul meu limbic) a fost manipulare, minciuni, jocuri de putere, agresiune, abuz emoțional, teroare psihică, insulte, jigniri și, în general, un model de „așa nu”. De unde să știu eu ce înseamnă să fii o femeie mai departe de a purta tocuri și taioare cambrate pe talie, cu blondul perfect și vorbit elocvent cu vocabular elevat - pentru că asta am văzut din locurile în care am primit eu educație: adică la televizor. Am fost, în viața mea, pe rând, toate personajele din Sex and The City - serialul care mi-a marcat adolescența. Am trăit/proiectat/creat mai bine de jumătate din scenele prin care au trecut femeile alea. Acum, când mă uit cu ochi de adult, am doar compasiune pentru ele și-mi doresc profund ca Alexandra-tânără să fi avut modele mai bune…

De unde să știu eu să „do what I want” când nu știam nici că am voie să spun „nu”? Când ce-mi doream eu nu a contat niciodată sau, dacă a contat, am fost pedepsită și am învățat că e mai bine să nu îmi doresc nimic și să mă las purtată de ce mi se arată? Chiar dacă asta a însemnat să ajung în „garsoniera unui prieten” la 20 de ani în căutarea naivă de ceva profund și real în locul complet nepotrivit (de zidul ăsta am dat cu capul de’ mi-am torturat corpul)?

Și-aș vrea tare să înțelegeți că nu-i un loc de victimă ăsta din care povestesc. E un rol de, culmea, femeie care face ce vrea și care și-a câștigat, în final, puterea. O femeie care se uită înapoi cu compasiune către Alexandra-tânără, luându-i apărarea, știin că a făcut ce a știut ea mai bine. Tânăra in her 20s de ani mă face să am extrem de multă compasiune pentru femei agresate, pentru femei care nu pot să iasă din relații toxice, pentru femei întrebate cu substrat de judecată „de ce nu-l părăsești?”, „ai purtat fusta prea scurtă”, „sigur ai făcut tu ceva” sau „de ce nu pleci din relația aia, e simplu?”. Femei pentru care împăienjenismul mental este atât de dificil încât nu pot să zică un simplu… nu.

Citeam astăzi din cartea The Queen's Code, primită recomandare de la coach-ul meu, și îmi explodează mintea cât de multe lucruri ar fi trebuit să le primesc de la generațiile anterioare: înțelepciunea și compasul cu care să navighez lumea. Simt furie pentru întunecimea din mintea mea între 20 și 30ish de ani: știu cât de tare mi-ar fi simplificat viața să știu ceea ce știu acum. Știu de câte poteci întunecate aș fi putut să mă apăr mai bine. Știu cum femeile din jurul meu ar fi putut să se simtă mai în siguranță, dacă ar fi avut o bază cu care să plece de-acasă.

Aș vrea să-i spun astăzi, bully-ului care-mi șoptea în ureche „be a woman and do what you want” că s-a adeverit profeția lui, că am ajuns acolo. Dar că femeia asta l-ar scuipa în față, ca o femeie adevărată, dacă l-ar mai întâlni. La fel cum ar scuipa oricând, orice abuzator pe care-l vede și-l recunoaște de la zece kilometri distanță (femeia asta are antrenament să-i recunoască). Și că, datorită sau din cauza lui lui, ce-și dorește cel mai mult acum este să contribuie la o lume în care oameni ca el să nu mai fie trecuți cu vederea. Sau votați.