I've failed at life

Pe fundal cântă cu vocea ei suavă Florence. Dă și tu un play:

And all of the ghouls come out to play

And every demon wants his pound of flesh

Tonight I'm gonna bury that horse in the ground

'Cause I like to keep my issues drawn

But it's always darkest before the dawn

Mereu am fost o fată hotărâtă, am știut destul de precis care sunt pașii pe care trebuie să-i fac și nu m-am lăsat până ce nu i-am atins. În clasa a XII-a am trimis emailuri la toate ONG-urile studențești din Cluj și eu nici măcar nu eram admisă la facultate. Când am ieșit pe ușă de la primul meu interviu și primul meu job, am plecat zicând că vreau job-ul omului care m-a intervievat - obiectivul ăsta e atins de ani buni, și omul acela era consultant de brand cum sunt eu azi. Și viața mea profesională e presărată cu multe de genul.

Singurul loc în care n-am reușit să fiu hotărâtă sau stăpână pe sine a fost în zona de relații. Dar dacă te uiți la cum s-a scris povestea vieții mele, e clar cum s-a ajuns aici, o să mai scriu despre asta. Deși am fost foarte determinată să am o relație stabilă și să îmi găsesc un om cu care să pot să rezist mai mult de doi ani fără să o iau pe câmpii, realitatea vieții m-a trântit de fiecare dată de pământ.

Și uite că mă găsesc astăzi într-o liniște absurdă și complet lipsită de sens. De vreo două săptămâni încerc prin toate metodele prin care a funcționat până acum pentru mine să-mi aduc claritate și să mă așez: mi-am făcut mindmap, am făcut evaluarea primelor 6 luni din 2025 (mereu fac evaluarea la final de an, acum e o excepție), tabele peste tabele, prezentarea „moodboards of a queen” - cu procesul meu de life design (pe care într-o zi o să-l fac un proces de coaching pentru oameni cu povești de viață similare cu a mea). Nimic nu mai funcționează, nimic nu-mi mai aduce claritate: habar nu am ce urmează, nu reușesc să mă adun nicicum (și nu pot da vina doar pe căldură). Și asta-mi aduce multă panică și un gând care-mi urlă puternic în ureche: „You’ve failed at life!”.

Prietenii mei au copii, relații stabile de 5+ ani, case cumpărate, conturi pline și iubesc locurile în care se află. Eu nu am copii (și înclin să cred că nu o să am niciodată), sunt cu partenerul meu de un an, vile n-am, conturi pline nu am - ba din contră, cumpăr pe caiet lucrări de artă (haha, priorități), urăsc în ce s-a transformat Cluj și nu mă regăsesc deloc printre români. I’ve failed at life, nu mă încadrez pe niciun standard, normalitatea e o noțiune atât de abstractă pentru mine.

So here's to drinks in the dark at the end of my road

And I'm ready to suffer and I'm ready to hope

It's a shot in the dark aimed right at my throat

'Cause looking for heaven, found the devil in me (oh whoa)

Looking for heaven, for the devil in me (oh whoa)

But what the hell, I'm gonna let it happen to me, yeah

Poate că punctul și de la capăt din ultimul newsletter m-a adus în fața acestei intersecții în care habar nu am unde duc multitudinea asta de drumuri, habar nu am dacă sunt drumuri sau de fapt e o vale adâncă în care o să pic. De data asta pare că nu mă mai salvează mindmap-urile și uneltele pe care mă bazam până acum. E complet necunoscut drumul de acum înainte.

Sunt singură aici în intersecția asta? A trecut cineva de ea? Scap cu viață?